mediul online

Discursul instigator la ură în era Web 2.0

Finele celui de-al doilea Război Mondial au adus și primele definiții în ceea ce privește discursul instigator la ură. Desigur, au existat mai multe puncte de vedere, dar ceea ce aveau în comun este exprimarea fundamentata pe incitarea și promovarea urii rasiale, a xenofobiei, a  antisemitismului și, în genere, a urii de orice fel, a agresivității naționaliste, a etnocentrismului, a discriminării și a ostilității față de minorități și imigranți.

Discursul instigator la ură a câștigat teren începând cu anii ’90, urmând ca, odată cu era digitalizării, să capete noi caracteristici, rezultând din această simbioză dezinformarea, sau informarea cu intenția voită de a face rău.

Continue Reading

Ce înseamnă „fighting words”?

De curând, accesând internetul, am găsit expresia „fighting words”, care ar veni tradusă drept „cuvinte care se bat”. În mod evident, această traducere este una cuvânt cu cuvânt, consider că ar fi mai bine să folosesc în continuare termenul de „cuvinte care se ceartă”, deoarece „fighting” în limba engleză are atât sensul de a bate fizic pe cineva, dar și acela de a se certa.

Însă cu ajutorul cuvintelor, poate ajungem de nenumărate ori să „batem” pe cineva psihic și nu fizic. Bineînțeles, ambele cazuri sunt inacceptabile, care din păcate se întâmplă totuși în zilele noastre. Este totuși o diferențp dintre cele două tipuri de „fighting”: cea fizică te rănește atât pe dinafară cât și pe dinăuntru, însă cea psihică te atacă din punct de vedere sentimental, emoțional. Ambele lasă urme care trec sau care ramâm impregnate pentru totdeauna.

Continue Reading

Haterii și Cyberbullying-ul

Cyberbullying-ul – hărțuirea fizică sau verbală a unei persoane prin intermediul rețelelor de socializare online sau a diferitelor platforme online.

Hater – persoană care folosește limbaj vulgar asupra altor persoane din spațiul online, hărțuiește și folosește cuvinte instigatoare la ură.

În anul 2018 foarte puține persoane nu au auzit de conceptele de online sau de internet. În fiecare zi sunt prezenți într-un fel sau altul în mediul online. Ne verificăm conturile de pe rețelele de socializare, discutăm cu alte persoane folosind platforme și aplicații de mesagerie, ne verificăm mailuri și mult altele.

Continue Reading

Puterea cuvintelor

Suntem o generație modernă iar mediul online face parte din viața noastră de zi cu zi. Fiecare dintre noi suntem prezenți într-o mai mică sau mai mare măsură în lumea virtuală. Mulți dintre noi dorim să ne exprimăm părerile și chiar o facem sub o formă sau alta.

Cu toții avem dreptul la libera exprimare, însă acest drept implică și o responsabilitate pe care trebuie să ne-o asumăm. Ceea ce ne dorim să transmitem trebuie să fie într-o manieră cât mai clară, coerentă și cât mai amabilă posibil. Dacă am fi conștienți de impactul pe care cuvintele le au asupra oamenilor, am fi mult mai atenți la modul cum le-am folosi. Ele pot să ucidă sau pot să aducă speranță. Pot construi sau pot dărâma, depinde de noi cum alegem să le folosim, chiar și în mediul online.

Continue Reading

Hărţuirea din mediul online

Cyberbullying este hărțuirea care are loc pe dispozitivele digitale cum ar fi telefoanele mobile, computerele și tabletele.

Cyberbullying poate apărea prin SMS, text și aplicații sau prin intermediul rețelelor de socializare online, forumuri sau jocuri de noroc, unde oamenii pot vedea, participa sau pot partaja conținut.

Cyberbullying include trimiterea, postarea sau partajarea de conținut negativ, dăunător, fals despre altcineva. Poate include schimbul de informații personale sau private despre altcineva care provoacă jenă sau umilință. Unele cyberbullying traversează linia în comportament ilegal sau criminal.

Continue Reading
Scroll to top