Discursul intolerant şi intoleranţa religioasă în mediul online

De-a lungul istoriei, discursul intolerant a fost folosit atât de către instituții laice cât şi de către instituțiile religioase. Fie că vorbim despre prigoanele împotriva reprezentanților anumitor rase sau de prigoana împotriva anumitor religii / popoare (Holocaust), discursul intolerant era primul pas în înfăptuirea unor acțiuni îndreptate împotriva omenirii.

Literatura de specialitate din perioada iluministă prezintă modele de toleranţă (Gotthold Ephraim Lessing – Nathan Înțeleptul) iar literatura din perioada guvernării naziste a Germaniei prezintă exemple de intoleranţă şi de discurs intolerant. (Manifestele Partidului National Socialist). De remarcat este însă parcursul unor astfel de discursuri, de la instigarea la ura împotriva semenilor pana la a manipula populația împotriva altor cetățeni cu aceleași drepturi.

Nathan Înțeleptul este o capodoperă a lui Gotthold Ephrain Lessing. Un simbol al literaturii germane dar şi a literaturii universale, acțiunea din drama filozofica „Nathan Înțeleptul” are loc in Ierusalim – orașul celor trei religii si prezintă viaţa unui evreu bogat care este prieten cu sultanul musulman si cu cavalerul creștin. Ideea toleranţei este subliniată tocmai prin acțiunile pe care Nathan le întreprinde. Acesta își pierde familia in timpul unei cruciade iar mai apoi adoptă o fată care era creștină. Acesta i-a lăsat libertatea religioasă şi nu a influențat-o în vreun fel.

În lumea modernă, toleranța si înțelegerea între religii este mai necesară ca oricând. Noi trăim într-o vreme marcata de mondializarea economiei şi accelerarea mobilității, comunicației, integrării si interdependenţei, migrațiilor şi deplasărilor de mare amploare ale populațiilor, urbanizării şi mutațiilor în sfera formelor de organizare socială. Din moment ce nu este nici într-o parte a lumii o situație care să nu se caracterizeze prin diversitate, creșterea intolerantei şi confruntărilor constituie o amenințare potențială pentru orice regiune. Şi nu e vorba aici de o amenințare ce s-ar limita la o anumita ţară, ci de o amenințare universala.

În contextul erei tehnologiei, trebuie sa fim cu mult mai atenți în ceea ce privește conținutul pe care îl distribuim pe internet. Nu toate pozele sau afirmațiile pe care noi le consideram amuzante sunt văzute în același fel de alte persoane. Trebuie sa respectam anumite coduri de etică şi să nu deranjăm prin materialul distribuit online. Desigur, orice dezbatere pe un anumit subiect, până la un punct, este constructivă. Dar atunci când se ating subiecte sensibile ca de exemplu anumite sărbători ale unor religii sau anumite obiceiuri, este de preferat să nu lansăm o dezbatere care poate degenera. Astăzi războiul cultural s-a mutat în spatele monitorului. Există persoane care doresc să incite la neînțelegere şi disputa între reprezentanții anumitor culte. Acest lucru poate pare distractiv, dar nu este deloc. Cum ar fi ca cineva să se ia de creștini şi să afirme că aceștia cred în niște fapte povestite într-o carte? Iar de la acest lucru să se ajungă la violenţa verbală în mediul online şi, mai apoi, poate chiar la violenţa fizică dacă lucrurile degenerează.

Din păcate, oamenii nu învață din evenimentele nefericite petrecute tocmai din cauza acestui fenomen al intoleranţei religioase şi a discursului intolerant. Faptul că anumite programe, sub pretextul libertății de exprimare, denigrează în mediul online pe reprezentanții anumitor culte este un gest incalificabil. Politica şi religia trebuie să conlucreze pentru a asigura pacea popoarelor, aşa cum scrie în fiecare dintre cărţile sfinte: în Biblie, în Coran sau în Talmud.

În concluzie, eforturile făcute în ziua de azi de către liderii religioşi sunt semnificative, dar din păcate, există grupuri de interese care destabilizează această armonie inspirată de aceşti lideri religioşi.

Întrebarea rămâne…  putem trăi într-o lume în pace şi întelegere şi dialog interreligios?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to top