Dreptul la opinii și liberă exprimare ne aparține tuturor, în egală măsură. În același timp, deși acest drept este de o importanță vitală pentru sănătatea unei societăți democratice, el nu este mai presus decât alte drepturi, la fel de legitime, cum ar fi dreptul la demnitate, la reputație și onoare, la viață privată, dreptul la propria imagine sau siguranța publică. Incitările la violenţă sau afirmaţiile care sunt de natură să creeze sentimente de ură împotriva unor persoane sau comunităţi nu se încadrează în limitele acceptabile ale libertății de exprimare.

Exercitarea acestor libertăți ce comportă îndatoriri și responsabilități poate fi supusă unor formalități, condiții, restrângeri sau sancțiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea națională, integritatea teritorială sau siguranța publică, apărarea ordinii și prevenirea infracțiunilor, protecția sănătății sau a moralei, protecția reputației sau a drepturilor altora pentru a împiedica divulgarea de informații confidențiale sau pentru a garanta autoritatea și imparțialitatea puterii judecătorești. (Art.10 2., Convenția Europeană a Drepturilor Omului)

Egalitatea în societate, justiția socială, echitatea socială sunt premise necesare ale dreptului la liberă exprimare. Accesul la dezbaterea publică trebuie să fie echitabil, pentru a preveni apariția sau consolidarea unui discurs dominant care să reprezinte aproape exclusiv interesele grupurilor de putere în societate (economică, politică, etnică, religioasă, mediatică, culturală).  Accesul inegal la putere este rezultatul excluderii și poate să se reproducă prin aplicarea inegală a dreptului la liberă exprimare, grupurile/comunitățile marginalizate fiind private de posibilitatea influențării discursului public. În asemenea condiții, când discursul public dominant este controlat de astfel de majorități, crește semnificativ riscul radicalizării împotriva celor fără de putere și, de multe ori, ca reacție, și al radicalizării acestor grupuri discriminate, ca răspuns la agresiunea majorității.

De aceea, trebuie să ținem cont de ecuația fundamentală a libertății – mai multă libertate implică și mai multă responsabilitate. A gândi și a vorbi liber nu este egal cu a spune orice, despre oricine. Dreptul la opinie trebuie exercitat cu respect pentru adevăr și, mai ales, cu respect pentru celălalt. Este un truism, dar libertatea noastră se termină acolo unde începe libertatea celuilalt. Drepturile natural garantate de Constituție au scopul de a ne ajuta pe fiecare dintre noi, în mod egal, să ne dezvoltăm și împlinim ca indivizi. Ele nu pot fi folosite pentru a restrânge sau anihila drepturile și libertățile altora, pentru că le-ar nega acelor persoane drepturile lor naturale. Nu putem folosi un drept natural împotriva unul alt drept natural („ce ție nu-ți place, altuia nu-i face!”). Printre riscurile acceptării sociale a DIU sunt tensiunile pe care le generează între indivizi sau grupuri sociale, conflicte și violență.