“Am ajuns să îl cunoaștem pe Om așa cum este. Până la urmă omul este  aceea creatură care a inventat camerele de gazare de la Auschwitz, însă tot omul este creatura care a intrat cu demnitate în ele , murmurând Tatăl Nostru sau Shema Yisrael.”

Harol S. Kushner

Odată cu încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, în conștiința universală a rămas adânc înrădăcinată ideea conform căreia o nație nu poate fi acuzată de toate relele lumii și făcută răspunzătoare pentru acestea. Uitându-ne înapoi în istorie, realizăm că înaintea Holocaustului au fost ideile antisemite transformate în doctrină și transmise maselor drept virtuți menite să pună un popor deasupra altuia.

După tot ce a trait și a îndurat omenirea, am putea spune că lecția e bine învățată și că istoria nu mai are cum să se repete…

Din păcate, pe fondul globalizării, a imigrației ilegale, a mirajului libertății de exprimare, răsar din nou zorii extremei drepte, a naționalismului prost înteles, alimentat de discursul instigator la ură.

Pe fondul așa ziselor nemulțumiri de natură economică a populației europene, asistăm în zilele noastre la măsuri drastice ce au conotații mai degrabă de protecție culturalo-etnică decât economice: referendum pentru Brexit, controale la vamă, soldați înarmați în marile orașe ale Europei.

 Câteva întrebări se ridică în acest punct :

• În ce măsură este relevant pentru societatea românească actuală, discursul instigator la ură?
• Care sunt motivele, subiectele sau contextele generatoare de materiale instigatoare la ură?
• De ce ar susține o persoană în zilele noastre ura de rasă, de clasă, de gen, de orientare religioasă?

În epoca tehnologiei de mare viteză, discursul instigator la ură prinde putere pe baza numarului de like-uri și shareuri viralizatoare. Este suficient ca un astfel de mesaj viralizat, să prindă în bula de distribuire persoane care nu verifică sursa, care nu au alte surse de informare și care ajung să creadă că așa e bine, că adevărul a trecut în altă etapă: în epoca post adevăr.

Lipsa educației și ocupației, lipsa interesului pentru bunul mers al societăţii, renunțarea de bună voie la dreptul de a vota, lipsa reacției când situația o cere, aplaudarea la scenă deschisă a politicienilor care își construiesc campanii pe atacul la persoană, iată câteva motive pentru care cred că discursul instigator la ură prinde teren în Romania. Unde mai punem la socoteală pasiunea românului pentru capra vecinului…?

Creșterea înceată dar sigură a curentului de extremă dreaptă, a naționalismului, a „dezdemocratizarii”, a întoarcerii către ce am mai trăit și am jurat că nu vom mai trăi, are la baza promovarea și tolerarea discursului instigator la ură.

Spre deosebire de media tradițională unde încă sunt reglementate publicările, se cer sursele, etc, în mediul on line, anonimatul sub care se ascunde instigatorul nu poate fi controlat sau stopat înainte să facă „victime”.

Cât pot controla platformele de socilizare conținutul încărcat pe ele în timp util?

O întrebare la care raspunsul e trist… Adevărul este că nu-l pot controla. Adevărul este ca un live pe facebook cu un atentat terorist în care sunt împușcați 40 de oameni într-o moschee, e dovada clară că țara arde și algoritmii dorm.